vineri, 26 octombrie 2012

Travestite

Nu stiu altii cum sunt, dar eu dupa ce am terminat facultatea nu am vrut sa ma mai vad cu nici un coleg, colega, profesor si alte oratanii. Nici acum nu vreau, cu o singura Exceptie care mi s-a intamplat de curand. Exceptia asta a venit la un training in Londra. O saptamana a stat Exceptia pe pamantul sfant al druizilor.
Pentru ca mi-a fost si imi este draga, am mers cu vre-o 3 trenuri si 2 metrouri ca s-o vad.
Debutul intalnirii a fost penal: ne vedem, ne imbratisam, nu plangem si tatonam terenul. "Unde vrei sa mergem Exceptie?" o intreb. Si ea zice "Pai sa iau niste cadouri pt colegi si rude din Poundland." Moahahaaa bai nene, conceptul de "la 38" m-a plesnit direct peste fata-Bine ai revenit in Romania! mi-a zis imputita de memorie.
Si zic, esti sigura scumpa mea, desteapta mea, ochelarista sufletului meu, ca vrei acolo? Acolo daca-ti iei umbrela ploua prin ea ca prin ciur, daca-ti iei cana o iei de cotor, vb aia, si tot asa.
N-a fost chip s-o conving. Mergem acolo, cu alai, si cu niste colegi de-ai ei extrem de fazi, asemenatori colilor de hartie velina.
In Poundland n-am mai putut sa ma abtin si-am facut putin misto de viata, de situatie, de mine insami. I-am recomandat egg timer. Ea ma intreaba bland: ce e asta Lolex?
Iubita mea cand fierbi un ou, pui ceasu asta sa-ti sune cand e ou' gata. Daca vrei moale, tare, nah adaptezi dupa gust, timp si situatie, raspund eu.
Ea zice: vaaaai lu' Exceptionalul meu ii plac ouale fierte! si zici ca suna?
Da, zic eu, suna de-ti tulbura toata armonia universului!
Pai in cazul asta sa-i iau doua! zice dansa.
Si de aici am inceput sa recunosc personajul si-am ras de tot: chiloti cu spiderman, pene roz, palarii cu paiete din paiete cu paiete, cutii de biscuiti fara biscuiti, jucarii de oameni pt caini etc.
Apoi am mers si-am probat peruci.

vineri, 14 septembrie 2012

Homo politicus unchanged

In 2007 scriam asta:

"Un unchi de-al meu capitalist, mare filosof familial şi ziarist ratat în carieră, mi-a spus când eu eram mică, prea mică să pot face altceva decât să râd, ca "omul fără principii este ca peştele fără bicicletă". Că pe timpul dânsului şi al steagurilor roşii a întreprins un sondaj empiric în fabrica de ciment în care lucra, prin aplicarea unui chestionar cu două întrebări:

1.Puteţi sa imi spuneţi tovarăşe doua principii după care vă ghidaţi în viaţă?

2.Cum aţi defini noţiunea de principiu?



Acum eu ştiu că erau întrebări deschise, iar a doua întrebare era întrebare de verificare pentru prima. Rezultatele, spunea dânsul, au venit repede şi cu coada între picioare. Subiecţii au picat testul într-o poporţie îngrijorătoare. La prelucrearea datelor, tot empirică şi ea, marea majoritate nu puteau explica ce e acela principiu.
 Ce idei deplasate il stapaneau si pe unchiul asta, evident reactionare, nu-i de mirare ca a ramas cum ii spune si numele: Gigi Lefter...
În gradina mea spaţioasă şi fertilă aş planta, aş uda, aş plivi şi aş creşte cu toata dragostea mea "incerpeptibila"(vb lu Caţavencu Periodicu') pentru fiecare om din Parlament, câte un scaunel electric!"

Si astazi aceleasi printipuri ca de la '44 incoace...

marți, 11 septembrie 2012

Paranormale

Duminica trecuta m-am dus la Londra. In interes cultural-artistic am intreprins costisitoarea calatorie de la mine din sat pana la capitala. Dupa ce am platit pentru bilet si am mai incarcat si Oyster-ul am inceput sa visez la o revolta studenteasca. Singura care mi-a venit in minte a fost una la care am si participat in anul I de facultate cu aia de la medicina, care aia de la medicina sunt total altfel decat aia de la restu si decat aia de la Poli; astea fiind singurele 3 categorii de studenti din lume.
Tot ce-mi amintesc si prezinta vre-o importanta este ca cineva a facut o pancarta cu "Jos termopanu!". Probabil aceasta intamplare i-a inspirat lu anostu' ala de Florin Chilian cantecul cu aproape acelasi titlu.
Mai bine merg la un flashmob decat la o revolta studenteasca...desi am inceput calatoria dis-de-dimineata am dat peste un cetatean beat si negru care mi-a povestit toata viata lui de emigrant ilegal si necazuile sale erotice, si planurile de viitor care de fapt erau unul: sa ii cumpere un ponei copilului ce va urma. Probabil in ziua aia bause vre-o 3 ponei -din cauza ca nu avea inca un copil, desigur!
Pe la orele 11 am am ajuns la London Waterloo si apoi pe la Embankment. La Embankment se intampla ceva. Era foarte multa agitatie si oamenii purtau steaguri specifice si tricouri cu sigla jocurilor olimpice. M-am lasat purtata de multime datorita gregaritatii si am vazut ca era ceva parada a Paralimpicilor. Vajjjjj scaune cu rotile treceau pe drum, si alergatori din aia pe picioare de scaun...eu nu pot sa inteleg nici macar jocurile olimpice, da' pai jocurile handicapatilor. I-am explicat prietenei mele Carla ca sunt o fiinta inapta intru acestea dar ea a insistat sa faca 568 de milioane de poze si mi-a explicat ca trebuie fiecare individ initiat in jocurile handicapatilor si ca ea intelege pe deplin esenta acestui fenomen paranormal dupa ce a vizionat un meci de fotbal cu orbi. Cand a zis meci de fotbal cu orbi eu n-am mai putut, gata!!!!am ras cu lacrimi, cu spasme, cu spume la gura, mi-au crescut imagini grotesti in cap cu gramezi de orbi ca la rugby, cu bastoane albe cautand o minge, cu Ray Charles comentand meciul...niste tampenii de te doare mintea!
Scopul final al incursiunii mele londoneze era sa ajung aici:
http://www.britishmuseum.org/whats_on/exhibitions/picasso_prints.aspx

Din cauza ca doua minti de femeie nu fac niciodata cat o minte intreaga, nici eu nici tovarasa nu observaseram in prealabil ca expozitia se inchisese de pe 2 septembrie. Pentru ca distorsionez in permanenta realitatea eu am vazut 22 si ea nici n-a cercetat probabil astfel de amanunte total lipsite de importanta intr-un univers paralel.
 Asa ca in stilul meu absolut specific si lipsit de sens am vazut (pe langa sportivii handicapati), intr-un final,
asta:
http://www.britishmuseum.org/whats_on/exhibitions/the_horse.aspx


Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

marți, 21 august 2012

Homo politicus

Pentru ca mare e blogosfera omului si multi blufferi sunt in ea, soarele uneori rasare cu dinti...si rade de noi!  Patinam ieri pe bloguri, total aiurea si anost cand am descoperit ca exista viata dincolo de realitate. Intr-o clipa totul a prins culoare si s-a animat cand am vazut aceasta fata care imi zambea ca un Iisus miop si bland:


Da, este chiar el, tribunul! adunatorul de tara prin repetate procese...de constiinta si procedee artistice si il gasim acum trimitandu-si solii sai de duh si pace prin intermediul blogului autentic romanesc. blogului extrem de nationalist de romanesc!
Parca il aud glasuind de la tribuna, invaluit in tricolor precum Iancu Jianu si Avram Iancu si toti ceilalati Iancu, toti stramosii sai pe linie directa de arbore gene(a)logico-patologic. Il aud si in somn, in somn imi vorbeste pe un fundal de Johnny Raducanu despre cum juca Nichita Stanescu tenis in sort alb si era frumos ca un inger antisemit. Cand visez urat imi vorbeste despre cum a fost abuzat si sodomizat in comunism si fortat sa aiba relatii lirice contra naturii...cu tot partidul si cu liderul suprem in felatii repetate si orgii poetice; si ma trezesc in lacrimi dar nu plang mult, nu, pentru ca imi vin imediat in minte cuvintele mai(e)strului, cuvintele nemuritoare din volumul cu titlu in grai basareaban "Distihuri" in care domnia sa scrie:

"Eu nu mă tem si merg cu fruntea sus
Căci viaţa mea e plină de Iisus…"

Tot el, martirul sadismului erotico-elegiac al comunismului, el vede prin oameni ca prin sticla si scrie cu litere de sange in alt volum, care de data asta ii poarta numele sub pseudonim de agent secret-ortodox -"Ingerul ranit":

"Ce-i şleahta de fantome ce bîntuie pe-aici?
Revin azi, prin odrasle, agenţii bolsevici!"

"Cand eram copil la taica la tara, a cazut un purcel in buda turceasca; oamenii l-au scos si l-au spalat cu furtunul;  cand s-a facut mare si l-am mancat nu mirosea deloc!" (am incheiat citatul din autorul Anonim Popular)










orice asemanare cu personaje reale este desigur o coincidenta bizara, acest blog fiind pe de-a-ntregul o bascalie









miercuri, 15 august 2012

The key keeper

Eu si cu prietena mea cea mai buna din facultate pe numele ei de scena Lolex, invatam uneori in facultate.
Prin intermediul cursurilor la distanta de realitatea inconjuratore noi am invatat despre marele psiholog roman Mielu Zlate, care dupa cum o arata chiar numele a fost un mare om.
Printre multele sale descoperiri stiintifico-fantastice el a descoperit si apoi a scris dupa care a spus asta:
cheia cunoasterii celorlalti sta in tine.
In acelasi timp si aceleasi imprejurari academice, tot noi, beam pe terasa Roma unde toti uratii se prefaceau ca sunt rockeri ca sa fie si ei oarecum acceptati social. Terasa Roma nu avea buda inauntru dar avea WC afara cu deschidere prin cerere de cheie la bar.
Pe terasa Roma isi facea veacul un alt mare om ascuns sub pseudonimul Ceapa. Ceapa nu cerea cheia la bar pentru ca el se pisa mereu pe usa de la buda si in general pe tot ce voia el.
Intr-o buna zi el a scris mare pe zidul Romei:
cheia de la buda e in tine.

miercuri, 8 august 2012

Fata cu perna

Dimineata la ora 7.15 ma uit prin tren asa aiurea si vad o fata blonda, frumos imbracata, cu balonzaider bej si costum pe sub balonzaider. Pe genunchi tinea o mare perna maro. Peste perna geanta neagra.
Precis mergea cu perna la lucru! Frumos asorte!
Maine imi iau si eu una...imi iau multe, ca sa le pot asorta la umbrela.

luni, 6 august 2012

Negrii, trenul si ziarul

Oamenii mari de afaceri merg cu avionul personal sau cu elicopterul in interes de afaceri. Cand interesul de afaceri nu este foarte mare si nici obscen de indepartat, ei calatoresc cu limuzine spatioase sau masini cu tractiune 4X4 pe anume portiuni de drum cu dificultate.  Si eu sunt aproape la fel de ocupata ca dansii. De aceea calatoresc in fiecare zi cu un tren intreg! Cu tot trenul asta 4 ore calatoresc (doua ore spre lucru, doua ore dinspre lucru).
Pe tren e fain! Zici ca e twilight zone! Se intampla lucruri la limita dintre nefiresc si abominabil. Cand ma intorceam spre casa cu trenul meu am vazut asta:
Un tanar negru dormea cu capul pe un ziar, ziar care statea plasat intre capul sau negru si fereastra trenului.
Tanarul negru dormea foarte linistit si probabil asculta muzica de/pt. negrii in castile negre din urechile sale negre.
La un moment dat o (pfu era sa zic doamna) femeie neagra deschide usa compartimentului si navaleste cu fese si pasi de mamut chiar in compartimentul pe care eu il imparteam cu tanarul negru. Da sa se rostogoleasca afara, pe usa din dos a compartimentului cand observa victima adormita: il insfaca de maneca, il scutura cu putere si intreaba:
"IS THIS THE EVENING NEWS?" (intinzand mana ca un mare calup de parizer spre ziarul de sub capul adormitului).
Tanarul speriat, doar pe jumatate constient de locul, timpul si imprejurarile in care se afla raspunde:
"NO, NO NO NOOOO!"
Parizerul zice:
"AH!"
-de atunci viata mea nu a mai fost la fel si vad negrii cum vedea copilul din The Sixth Sense dead people-

vineri, 3 august 2012

Handicapatii si muzica

De mica am fost extrem de norocoasa. Precum in cantecele rapsodului Florin Salam eu, nu el, "m-am nascut cu stea in frunte"! Nebuloasa asta de soarta o port cu mine tot timpul si peste tot cum poarta planetele praf cosmic in jur; aseara pare-mi-se ca imi dadea cu praf in ochi...
M-am hotarat asa pe la orele 8.00pm -trecute fix- sa imi traiesc viata la maxim si sa ies la o bere in birtul de la colt. Localnicii ii zic pub nu birt pentru ca se scrie mai scurt, adica doar cu 3 litere, asa ca pentru betivi.
Si din toate serile in care Marte putea sa fie in conjunctie cu Venus si sa stau eu acasa, tocmai in seara aia m-a mancat in karma sa ies la beut. Am intrat frumos pe usa, m-a salutat barmanul si eu pe dansul, baiat fain, avem multe in comun defapt avem totul in comun: el lucreaza unde beau eu. Cica e seara cu karaoke, ma informeaza un coleg de bar; foarte bine gandesc eu! Sa behaie toti frustratii beti lipsiti de ureche muzicala, parca d-aia nu pot eu sa beau! Apoi vine vestea cu adevarat zguduitoare: e seara karaoke pentru tinerii cu disabilitati!!!! tan tan tanaaam! Sa-mi trag palme! Nici n-am apucat sa ma dezmeticesc ca si vad pe scena un burtos cu picioarele in X cum se legana melodios fata-spate, cu tricoul ridicat peste burta sus-sus si se chinuia sa inghita microfonul.
Madness escalades: dupa el urca pe scena o fiinta cu varsta imposibil de determinat si sanii lascivi, probabil la fel de retardati ca si dansa, alunecand molcom pana la genunchi. Incepe sa...(nu pot sa zic sa cante) faca ceva pe Evanescence "Bring me to life". In timp ce facea ceva mai facea si altceva, isi schimonosea cumva fata intr-un mod imposibil de reprodus in natura si se uita cu o privire de mare si celebru criminal in serie, astfel incat beutorii de la prima masa s-au ridicat si au plecat.
Si nu, asta nu e tot! Abia am realizat disparitia acestei creaturi dumnezeiesti ca hop! vad pe unul cu niste manute mici cum se taraste balind pe scari, spre scena, ridic mana dreapta sa-mi acopar ochii si....exact la timp apar parintii vinovati, il iau pe sus si dispar!
In acest rastimp am baut 4 beri si am murit de 1000 de ori, de rasu-plansu.
Dupa ce au plecat retardatii birtul s-a umplut de femei grase imbracate in leoparzi.
Si ele fac parte din aceeasi categorie.
Dumnezeu nu ne iubeste pe toti la fel dar uneori ne pedepseste de-o data...

joi, 2 august 2012

Delir oniric (episodul 2)

Dupa cum zicea un mare om de cultura la un moment dat: "visele acestea ne doare!". Eu am avut iara un vis crescut din intunecimile nestrafulgerate de gandire ale imaginatiei mele.
Partea cea mai buna este ca, daca voi avea timp sa dezvolt visul in realitate, sa il proprag si sa il fructific intr-un scenariu de film romanesc, precis iau Cannes-ul! Tot ce trebuie sa fac este sa mai adaug niste tigani si niste injuraturi, eventual 3-4 gropi de gunoi si doua prim-planuri cu Piata Revolutiei sau Paiata Revolutiei, cum s-o scrie corect...
In acest vis se facea ca eu eram aproape casatorita (asta pt ca nu mi s-a aratat nici un act in vis) cu un domn pe nume Ciprian. El cand muncea era doctor si cand nu muncea la serviciu nu statea! Ce credeti ca facea? Mare o sa va fie mirarea! El cand nu muncea la serviciu demonstra impotriva distrugerii mediului inconjurator de catre corporatistii posedati de diavol. Si demonstra in felul urmator printr-un proces in 4 pasi:
1. Isi lega la cap o bandana neagra, mai mult peste frunte o lega...
2. Lua o chitara;
3. Se urca cu chitara intr-o cladire in constructie (cladire cu multe etaje si muncitori-constructori in ea);
4. Incepea sa cante la chitara cantece cu continut pseudo-politic si verde.
Nu m-a deranjat deloc visul pana aici, parca era produs de gandirea mea de la 20 ani, care era si ea deh, de 20 de ani. Lucrurile s-au stricat, cum zicea Freud, in pat.
Cand a terminat de cantat si s-a intors acasa am descoperit ca avea un fetis pt corsete si voia s-o facem cu usa deschisa. Si asta nu e tot:
Locuiam cu parintii lui!
Dup-aia m-am trezit!

vineri, 27 iulie 2012

Cricul patern

Din ciclul: la telejurnal, la telejurnal am vazut cascaval, astazi in cartea cu fete (a se citi facebook) am vazut si eu cel mai tare comentariu dat de o femeie la poza unui barbat (vorba aia ca de la femeie la barbat).
Un domn pe nume Cric posteaza o poza cu propria persoana carand un fel de cos cu perne din asta modern si printre perne un bebelus, bebelus in viata, in carne si oase. O domnisoara pe nume Stroescu vede poza si comenteaza:
"Hei secsi, te joci su papusile?"

marți, 24 iulie 2012

Sfanta Vineri si postarea

Tocmai am realizat, siderata, ca ultima mea postare a fost facuta in data de 13.07.2012 Vineri, adica vineri-13 (ghinion-pisica-13). In aceeasi zi blogul  a fost calcat de tren, in mod repetat, iar cand si-a revenit a cazut intr-o canalizare (pt. ca el nu stie regula capacelor cu 4 gauri).

vineri, 13 iulie 2012

Delir oniric

De doi ani nu am mai scris nimic aici...nici nu am mai desenat nimic, pt ca eu nu sunt artista; mi-a zis tata cand eram mica cum ca artistii astia mor de foame, sunt niste fomisti betivi si pupaza peste colacul de salvare mai si fumeaza! Dar am ceva stricat la mansarda ceva freudian probabil, ceva cu refulari legat la gura si cusut cu ata rosie pentru ca in rastimpul asta cand am refuzat sa ma mai dau in barci cu cre-activitati am inceput sa visez niste ciudatenii foarte greu de descris (atat in cuvinte cat si prin imagini).
Ca sa exemplific, acum cateva saptamani am visat ca eu si fratele meu, eram cumva captivi in acelasi trup, in trupul unui baietel puber imbracat in hainuta maronie (de cacat arata hainuta parol!). Oricum e bine macar ca era baietel nu-i mai venea ciclu, nici nu-mi imaginez cum ar fi sa-i vina ciclul lu frate-meu! Doamne fereste! Si ce faceam noi, fugeam, in aceeasi directie, ca sa nu ne dezmembram probabil...dar nu fugeam oricum si oriunde ca in visele minimaliste de doi bani. Noi (adica baietelul-gazda) fugeam printr-o mlastina. Actiunea se petrece undeva in timpuri medievale, in departare se vede un castel cenusiu genul saxonic, plictisitor, arid...nah si ca nu ne pierdem in descrieri gen Teodoreanu, ghici peste ce dam!?!? In mijlocul mlastinii printre aburi si namoale imputite statea un dos de cal. Zic dos de cal ca numai asta iesea dintr-o cutie de lemn. Presupunem ca restul calului era in cutie. Dosul calului era ca orice dos de cabalina daaaaaaaaar purta o centura de castitate! Nu va pot descrie incarcatura dramatica a momentului in care noi (adica baietelul-gazda) am realizat ca va trebui sa salvam calul de centura si de cutie. Aici incepe sa creasca tensiunea, pulseaza tamplele, venele si pupilele se dilata si suna cacatul de alarma!!!!
Am incercat sa visez si episodul doi dar nu pot continua delirul, pesemne ca e spontan si imprevizibil.
Important de mentionat: eu nu ma droghez si nici nu citesc romane psihedelice, adica nu mai citesc decand am incheiat relatia cu Boris Vian pt ca incerca sa-mi fure ideile -plagiator de cacat ca Ponta...