La bloc nu e cer

Din cutia cu maimute scoatem astazi reflectii despre case pe pamant si case peste case.

Uitandu-ma ieri prin geamul de la sufragerie care da in balcon si prin geamul de la balcon care da spre blocul de vis-a-vis care la randul lui nu da nicaieri dar se inclina amenintator spre noi, am realizat rece si fad ca...LA BLOC NU E CER! Deoarece constatarea m-a lovit foarte tare in moalele capului si acum percuteaza in digresiuni! Analiza este evident, absolut necesara si vom vedea cum si de ce se intampla aceasta. Un prim argument ar fi ca la bloc nu e curte si nefiind curte nu e nici cer si nici macar luminatoare de sticla in tavan nu sunt, sunt doar aplice si becuri anoste. In plus la bloc nici macar peretii nu sunt ai tai, ei vin de jos de la altii si merg in sus spre altii. Peretii de apartament sunt prin natura lor indiscreti! Invadeaza teritoriile oamenilor fara sa intrebe, te unesc de oameni pe care nu ii sau nu vrei sa ii cunosti si mereu ascund o ureche plictisit de curioasa. Impresia mea este ca aceste constructii CAP-isto-gregare sunt produsul unei minti bolnave, probabil un soi de voyeur si amator de orgii sociale, care chinuia animale in copilarie si i se aplicau foarte des corectii fizice (cel mai probabil de catre bunica sa octogenara, cu un baston de esenta tare). Nu pot sa inteleg de ce apartamentele nu sunt trecute in regim de locuinte sociale, doar aici stau numai cei care nu isi permit casa pe pamant, nu? Apoi daca esti crescator de hamsteri ca mine ideea devine obsesiva: tu ai hamsteri in acvariu, tu esti un hamster intr-un acvariu mai mare care la randul sau e doar un acvariu mic dintr-un acvariu foarte mare si uite iar ma trezesc cu problema lui Iona dar adaptata la hamsteri si acvarii inloc de burti de balena si alte chestiuni oarecum viscerale.

O singura rezolvare exista pentru problema asta: sa ii rog pe colegii de la Green Peace sa militeze si impotriva apartamentelor si blocurilor si sa se lege cu lanturi de o casa frumoasa, sa poarte prin Piata Victoria machete cu case si...........uite ca sunt mai multe rezolvari! Oricum o sa sparg acvariul!

Dileme de revista a presei

Urmariti emisiunea "In gura presei" ? Daca nu, n-ati pierdut nimic. E prezentata de catre Mircea Badea, amatorul de arte martiale si nevrotic media, lansat acu multa vreme de Teo Trandafir intr-un matinal care aducea, la vremea aceea, un iz proaspat in televiziune. Nu stiu cum o fi omul Mircea Badea dar prezentatorul ma irita desi trebuie sa recunosc ca umorul lui sarcastic ma gadila uneori. Desi aparent coleric si contagios, ascunde un tip istet si spiritual...sau invers!?!? Aseara s-a aratat foarte revoltat dansul din cauza perisabilitatii iubirii in aceasta epoca decadenta. E iubire in telenovele, iubire in reviste laxative, iubire pe tarabe, la colturi de strada etc. Peste tot se vorbeste si se arata demonstrativ aceasta iubire incat a devenit maiastra simtire o "forma fara fond".
Adevarul este ca iubirea, mult cantata, scrisa si pictata trebuie afirmata si manipulata cu mare bagare de seama pentru a nu cadea in desuetudine! Deci, este foarte fragila!Ca tot omul am si eu o pozitie vis-a-vis de problema fara pretentie de deziderat. In primul rand cred ca iubrea nu trebuie sa fie facuta publica. Trebuie pastrata bine ascunsa pentru a nu ajunge subiect de barfe, pareri ale gloatei, sfaturi rautati si alti factori care incep sa o corodeze instantaneu. Pentru a avea un caz autentic de iubire acesta trebuie ferit de ochii ascutiti ai multimii si de urechile sale adanci. In urma unei observatii empirice, acest sentiment se dezvolta ideal in conditii vitrege precum adulterul, iubirile pubere, in general in situatii care nu se bucura de binecuvantarea sociala. Mai observam ca iubirea si nebunia sunt undeva pe aceeasi axa, situata una nu foarte departe de cealalta desi, aparent doar pentru cea din urma exista institutii abilitate. Defapt exista si pentru prima, asa-numita institutie a casatoriei care are cam acelasi rol curativ ca si "casa de lunatici". Ceea ce inseamna ca in mariaj te vindeci de iubire partial sau total asa cum la ospiciu iti tratezi o depresie profunda. Cineva, persoana importanta, nu dau nume, spunea ca cel mai mare dusman al iubirii e casnicia. Cu opinia dansului rezoneaza cam 80-90% din cuplurile trecute de 7-8 ani de casnicie si, domnul Mirceeeeeea Badea cu care, iata, sunt si eu insfarsit de acord. Ceea ce ma sperie nu este aceasta bizara congruenta de opinie si posibila ei urmare existentiala. Mi-e tare teama ca o sa ajung isterica si cu un morman de ziare in brate fara ca macar sa moderez vre-o revista a presei! Mai bine ma internez!

Nu ma bate vantu cat ma bate gandu...

Stam azi in bataia vantului si...stai, mint! Traiam azi in bataia vantului, ca de obicei, cand rotita mea cenusie a inceput din nou sa scartaie bizarerii. Azi mi-a oferit una sub forma de pseudo-revelatie, despre vant. Nu este o bizarerie meteorologica ci are terte implicatii.

Sa spunem pentru inceput ca oamenii isi aleg tot felul de stari si atitudini sa-i insoteasca la drum lung. Eu mi-am ales inca din copilarie tristetea de lebada. Am ales-o din inconstienta, scapand in biblioteca fara lesa, la o varsta prea frageda si devenind lector imprudent si dezordonat. Cand ti se arata un asa ghinion psihedelic ai doua variante: ori iei borcanul cu tristete de lebada ori pe cel cu ras isteric. Eu zic asadar ca am facut alegerea potrivita. Bun! Ce legatura are asta cu vantul? Una directa si de natura senzoriala. Specia asta de tristete da tot felul de sensibilitati, un fel de gripe afective si incepi sa faci stranii legaturi cu antene imperceptibile in realitate. Fireste ca pe toti ne bate vantul! Unora le zvarle palaria de pe cap si, normal, injura, altora le usuca buzele si se dau cu crema iar celor din specia mea, astia cu tristetea, le zboara ideile. Si raman ei asa fara palarie si cu buzele arse si inloc sa ia atitudine ei adulmeca. Exista un vant al starilor asa cum fiecare anotimp isi are vantul sau distinct. Vantul asta uscat de iarna care ma ciupea azi de fata e un vant rautacios dar macar nu e lasciv precum cel de vara care parca flutura de sub fustele femeilor si cu siguranta e foarte diferit de cel de toamna care poarta deja perisata amprenta bacoviana si te trimite cu gandul la nevroze. Dar dintre toate vanturile il prefer pe cel de primavara. E un vant plin de nuante! Cand rece, cand caldut, incepe cu miros usor de fum si ajunge la parfum de pomi infloriti. E jucaus si indecis, e mai tanar decat anotimpul in sine si, pentru prima oara, il declar (in absenta, pentru ca e februarie) vantul meu preferat!

Intebrarea zilei este: CARE ESTE VANTUL TAU PREFERAT? Votati prin SMS la 074456...

Zile de dimineata

Nu e nimic mai placut decat diminetile incetosate de mahmureala cand iti e atat de lene sa te speli pe dinti incat te gandesti, logic, ca de ar fi fost lenea un pacat trebuia sa te trazneasca de zece ori in ultimele trei minute sau macar sa faci hemipareza pe partea dreapta. Cand gasesti asternuturile mai primitoare decat sanul lui Avraam (desi nu inteleg nici acum de ce avea Avraam sani...) si motanul din gospodarie mai torcator decat un Harley sub ciocatele unui biker american supraponderal. Diminetile astea lente cand iti picuri in ureche o Balada a dromaderelor odata cu cafeaua calda facuta inca de ieri cand erai prea sobra si prea grabita sunt parca ferite de efemer si iti vine sa te iei la harta cu melancolii copilaresti si sa inchizi mobilul chiar daca ar trebui sa fi anuntata telefonic de sosirea sfarsitului lumii. Sunt dimineti care nu sesizezi cand se scurg in dupa-amiaza sau ca porti masca lui Zoro inloc de mascara si cand ii multumesti Domnului ca nu ai in proximitate vre-un barbat cu pretentii erotice care sa fie oripilat de ciorapii tai cu dungi prin care iese curios un deget sau de pijamaua decolorata inca din liceu!

Dimineti in care reclama la fondul de pensii private ce trambiteaza redundant "Oooo voi zile de weekend!" ti se pare chiar haioasa!

Sunt cele mai lungi dimineti. Se termina odata cu apusul si asta nu e deloc rau caci la apus poti incepe preparatiunile pentru o noua dimineata. Oooo voi zile de dimineata!!!

Si-am zis ca ma las!

Epuizarea degetelor de la mana stanga imi spune ca am 5 zile de abstinenta...in ceea ce priveste tigarile. Ciudata decizie, saltareata ca o maimuta, a venit dupa o mahmureala crunta cand nici nicotina nu promitea nimic bun ci doar regurgitari. Am citit demult, prin vremurile cand testam tutunul ascunsa in podul casei, un adevarat juramant de credinta fata de tutun al unui scriitor...nu-mi amintesc numele. Omul ala mi-a schimbat perceptia fata de fumat in sensul ca l-a zugravit intr-o maniera luminoasa si l-a imbracat in gesturi intelectuale ca pe o printesa cu filtru. De atunci fumatul pentru mine a devenit o constanta si o necesitate in lungul drum spre carti si intelegerea lor. Cu iluzia asta copilareasca am trait cativa ani pana cand, evident, tutunul s-a legat strans de structura mea celulara, mai ales de cea alveolara. Acum in sevraj fiind descopar prin cate fire nevazute a intrat fumatul in viata mea! E legat de laptop, trebuie sa fumez cand tastez, e legat de cafeaua de dimineata in mod ireversibil (tocmai de aceea am renuntat si la dansa), e legat de discutiile amicale cand un sfat sau un gest se exprima mult mai ferm intr-un cadru usor afumat, e legat de cam orice tip de socializare dar vai cel mai si cel mai legat este de cititul ziarului! Nu mai pot citi ziarul si cu asta basta! Daca vreau sa citesc ziarul drogul incepe sa ma strige cu sunete de cadana si ma intorc in abstinenta numai sa nu aud glasul sirenic...Viata mea va fi mai saraca fara Academia Catavencu, fara Jurnalul National, fara mirosul de plumb si fasaitul stirilor de prima pagina...
Dar decizia este la fel de ferma ca si cea juvenila din pod, numai ca de data asta este reversul ei si de aceea cu simulata maturitate spun: NU APRINDETI TIGARI, CITITI PRESA!