Cred ca era un fel de gradinar caci a venit intr-o zi cu uneltele sufletului si a inceput sa sape. Nu i-a fost deloc usor: pamantul intelenit, buruienile spinoase si apoi ochii, ochii nu mai stiau sa ploua! Trebuie sa fi fost un gradinar asiatic, altfel de ce ar fi ales sa cultive cu atata stiinta un bonsai? Iar un bonsai nu este un copac ca toti ceilalti, un bonsai trebuie ingrijit cu inima. El ii vorbea in fiecare zi, ii picura sunete calde pe ramuri si copacul crestea, crestea prea repede. In curand umpluse camarile pieptului cu tulpini rasucite si frunzulite ascutite impingand in pereti sa iasa, sa iasa la lumina, sa nu se mai ascunda de oameni, sa creasca spre cer, sa se impleteasca cu viitorul. Intr-o duminica de zambete a invins degetele care au inceput sa simta, apoi buzele care si-au amintit sarutul si in curand ochii, ochii au invatat sa ploua. Gradinarul s-a trezit inconjurat de ramuri, prins in fericirea creatiei sale, razand prin timpi ca un Pygmalion nebun si frumos. Si-a deschis ochii intorsi spre noapte si s-a vazut asa cum era, un vrajitor, un alchimist al sentimentelor...a deschis scoarta cea tare si din maduva copacului a iesit Ea, Ea care crescuse spre El. L-a inconjurat cu priviri verzi si-a strivit sanii de pieptul lui si impreuna au invatat sa traiasca.
Un comentariu:
beautiful...
Trimiteți un comentariu