Cand eram copila si mereu julita in coate, tineam cu tot dinadinsul sa fiu lider. Nu stiam ce inseamna dar voiam al dracu de tare! Voiam sa fiu sefa clasei, sa bat baietii la "milioane" (joc foarte popular in epoca postdecembrista), sa fiu prima la concursul de triciclete, sa fac cel mai "misto" fum in coada de purcel la cel de desene pe asfalt, so on & on. Am mai crescut putin si voiam sa fiu prietena cu cel mai fain baiat din scoala, sa am cei mai tari blugi taiati cu lama si cel mai larg tricou cu Metallica. Apoi a venit vremea despartirilor: tata s-a despartit de mama, bunicul de viata, frate-meu de sobrietate iar eu de ideea de lider. Abia atunci am realizat ca pot sa fiu orice! Puteam sa ma fac o radacina de copac, robot cu elice, as fi adoptat chiar si jenanta postura de avion cu ventuze. Pana la urma am ajuns studenta. Aveam foarte mult aer in urechi si pleoape prea scurte dar desenam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu